Baietii de la Google

Citind acum vreo cateva luni cartea „Baietii de la Google” (Inside Larry and Sergey’s Brain) de Richard Brandt am inteles ca pentru a deveni ca ei e nevoie de numai cateva conditii:

– sa fii evreu

– sa ai o copilarie dificila, preferabil intr-un fost lagar comunist din care sa emigrezi la o varsta frageda

– sa fii de stanga/socialist (aviz amatorilor!!)

– sa fii geniu matematic cu manifestari inca din copilarie

– sa vrei sa faci afaceri „altfel” si sa „ajuti” firmele mici

– sa fii idealist, etic si foarte sfios

Domnul care a scris-o – Richard Brandt – era fascinat de acesti „baieti” pudici incat nici daca-si comandau o biografie romantata nu le iesea asa bine.

***

Trecand peste astea, din carte transpare ideea ca cei doi anteprenori sunt altfel decat majoritatea oamenilor de afaceri, chiar si a celor care activeaza in industriile IT sau Internet. Altfel nici nu ar fi reusit inotand contra curentului, cum au facut ei. Bine inteles ca n-ar fi cine sunt azi daca in faza in care erau o firma de doi-trei oameni intr-un mic apartament sau garaj (asta cu garajul e un fel de laitmotiv pentru toti care au plecat de jos) un „angel investor” nu ar fi bagat cateva sute de mii (deveniti ulterior milioane) de dolari in ei.

Ce deosebeste pe Google de alte companii din IT/Internet concurente este ca au niste mari atuuri tehnologice: motorul de cautare cu adevarat performant si „cloudul” – reteaua proprie de servere facuta inca din anii de inceput, cu mult inainte ca acest concept sa devina atat de popular. Dar pe deasupra ii are pe cei doi „baieti” care inca sunt (erau la momentul scrierii cartii 2008-2009) directorii de tehnologie, respectiv de produse ai companiei, fiind creierele a tot ceea ce ofera Google. In plus au reusit sa gaseasca un presedinte – Eric Schmidt, care desi bate spre 60 de ani reueste sa coboare la mintea celor doi – si care reuseste sa resprezinte foarte bine compania in afara. Si aureusit sa creeze si mentina o cultura organizationala „altfel”, chiar daca compania s-a transformat intr-o corporatie.

Cum ziceam la inceput, cartea insista pe cat de „altfel” sunt cei doi, ca toate produsele le-au gandit pentru a le permite si companiilor mici sa aiba acces la tehnologia de cautare, la piata de publicitate, iar mai nou la servicii online mai sofisticate (Google Apps, Docs, Drive, ..). Autorul ii prezinta ca pe niste umanisti, care fac totul spre binele nostru, nu pentru muntele de bani, intr-un mod care aproape te convinge. Cei doi par a fi niste Mesia care ne pun la dispzitie tot mai multe servicii gratuite, care indexeaza din ce in ce mai multe informatii de pe internet pentru binele nostru, urmand a-si recupera investitia din publicitate si din alte servicii cu plata.

Viziunea lor corporatista total diferita e de asemenea prezentata si felul in care au gestionat ajustarea in jos a conditiilor idealiste pe care le ofereau angajatilor atunci cand Google a devenit o organizatie globala cu zeci de mii de angajati. Google e una din putinele companii din lume (poate singura) unde inginerul (software) ocupa o pozitie privilegiata din companie, perceputa si recompensata superior fata de pozitii de marketing, vanzari.

Initiativele de digitizare a cartilor sunt un element mai putin cunoscut despre Google – acesta avand de multi ani preocupari in zona asta si reusind sa creeze o biblioteca digitala de milioane de titluri, iscand discutii complexe de copyright in SUA si nu numai.

Evident ca accesul gratuit la toate aceste aceste servicii ale Google are si un efect lateral: stocarea informatiilor personale si a istoricului cautarilor. Pe principiul „orice urma ai lasat poate fi folosita impotriva ta”, securitatea si confidentialitatea datelor ca urmare a utilizarii serviciilor este pusa la indoiala de multe ONG-uri sau ziaristi de pretutindeni.

La nivelul la care s-a extins, Google are agreementuri cu guvernele anumitor tari care limiteaza libertatea de informare in ceea ce priveste cenzurarea rezultatelor de cautare (China de exemplu). De aici pana la a furniza acces guvernelor la datele colectate nu mai e mult, chiar daca idealismul si misiunea fondatorilor este de a furniza servicii de calitate utilizatorilor finali si clientilor de publicitate. In contextul acesta, compania cu intentii declarate bune poate fi folosita pentru a servi intereselor „de siguranta nationala”, dar percepute rele, in totala contradictie cu idealismul si umanismul fondatorilor companiei.

Ramane de vazut cum va evolua Google in 5-10 ani (nimic nu e vesnic in lumea tehnologiei – nici macar Microsoft 😉 ). Desi, la felul in care s-a infipt, in diverse industrii (internet, publicitate, platforme si aplicatii mobile, telecom, mai nou banking – prin carduri de credit) ne face sa credem ca va avea inca o mare dezvoltare.

Asta daca nu-l convinge cineva intre timp sa devina noul securist al planetei 😉

Vestimentatie in software

Cu totii cunoastem tinuta vestimentara de afaceri, dress coduri severe impuse de companii cu principii. In software nu e asa si de multe ori, daca n-ai ceva mai business la indemana (cum ar fi o camasa calcata) e bun si un tricou asortat cu un blug. Dar nu despre tinuta vestimentara a oamenilor obisnuiti intentionez sa vorbesc in acest post, ci despre cea a unor lideri carismatici din domeniu care au facut istorie.

Puloverul lui Bill Gates

Prima celebritate care s-a remarcat printr-o tinuta lejera fata de codul vestimentar al gulerelor albe din business a fost Bill Gates. Cu camasa casual si pulover in V, facandu-l sa aduca mai mult a batranel inca de pe vremea cand nu era.

Helanca neagra a lui Steve Jobs

De la revenirea in prim plan a Apple la mijlocul anilor 2000 cu produsele multimedia, pe langa inovatia acestora s-a mai constatat un fapt: imbracamintea CEO-ului: eterna helanca neagra si blugi. E cunoscuta simplitatea vietii lui Jobs asa ca nu mai comentam.

Hanoracul domnului Facebook – Mark Zuckerberg

Cu mintea la like si share dl. Facebook n-a inteles niciodata cum sta treaba cu imbracatul. Sa participi la intalniri de afaceri importante in adidasi si hanorac poate fi ofensator pentru ceilalti, in plus, la un moment dat poti sa o patesti, riscand sa fii confundat cu baiatul de la curatenie. Pe de alta parte, e simpatic in inconstienta lui, macar prin faptul ca-i bulverseaza pe bankerii si analistii cu care are de-a face, care daca l-ar intalni in alt context poate ca ar pune bodyguarzii sa-l alunge.

Cum i-am facut pagina de FB si blogului si o sa-i cresca traficul, poate-si permite ceva mai subtire decat hanoracul, cu atat mai mult cu cat e vara. Poate acum ca ii scad actiunile, va intelege si dumnealui ca prestanta si aprecierea vin si de la haina, cum a inteles din plin urmatorul protagonist de pe lista noastra.

Costumul lui Larry Ellison

In materie de vestimentatie dl. Larry Ellison de la Oracle e deschis la orice. Adept al principiului ca haina si banii in fac pe om, nu refuza nici o haina care indeplineste urmatoarele conditii minime: costume de firma (preferabil Armani) de minim 2.000 de dolari bucata. Ca ‘mnealui se respecta.

Ca o concluzie ce-ai putea spune: pare-se ca pe nici unul din ei nu-i imbraca nici nevasta, nici designerul personal. Cu exceptia domnului Oracle pe care-l imbraca orgoliul personal.

Greii internetului au propriul HALL of FAME – preluare

Articol din Capital:

Internetul are acum propriul Hall of Fame, în care sunt prezenţi vizionarii care i-au influenţat dezvoltarea în primele sale stadii.

33 de grei ai internetului se află în Hall of Fame-ul inaugurat la Geneva (Elveţia), iar printre aceştia se numără fostul vice-preşedinte american, Al Gore (foto), Craig Newmark, fondatorul Craiglist şi Ray Tomlinson, inventatorul e-mail-ului şi al semnului „@”.

Printre vizionarii internetului se mai numără şi Robert Kahn, co-inventatorul TCP/IP, fondatorul programului DARPA şi unul dintre „Părinţii Internetului”, alături de Vinton Cerf, partenerul său de afaceri.

Şi Mitchell Baker, fondatoarea Mozilla Foundation şi responsabilă de legitimizarea aplicaţiilor Open Source de pe Internet a fost inclusă în Hall of Fame.Phil Zimmerman a pus bazele controlului individual asupra datelor private din mediul online. Acesta a realizat programul PGP (Pretty Good Privacy), care a devenit în scurt timp cel mai popular program de această natură.

Tim Berners-Lee este inventatorul World Wide Web, apărut în 1989, iar Linus Torvalds – şi el prezent în Hall of Fame – este cel care a realizat sistemul de operare Linux.

The Good, the Bad and the Ugly

Vom face un mic role play cu trei nume celebre din IT (lansate in primul val – inceputul anilor ’80)  care au speriat si revolutionat Vestul (si Estul mai apoi).

Este vorba desigur despre trioul Jobs – Ellison – Gates.

1. The Good

In rolul the Good: Steve Jobs, co-fondatorul si CEO-ul Apple (o buna bucata de vreme), din mai multe motive: pentru ca a fost un pionier in multe arii: in productia de desktop-uri, in productia de sisteme de operare cu interfata grafica, in productia de animatii pe calculator (cu PIXAR), in productia de mobile devices (iPod, iPhone, iPad), fiindca a tras industria dupa el si a aratat ca se pate, si desigur, fiindca a trecut deja in lumea dreptilor.

2. The Bad

In rolul the Bad: Larry Ellison, co-fondator si CEO Oracle: pentru ca incearcat sa gandeasca orice tip de aplicatie prin prisma bazei lui de date, iar orice nu s-a potrivit gandirii sale a fost cumparat (produse, companii, oameni), pentru ca a bagat Java in spatele grid-ului (a se citi gratiilor) Oracle si pentru ca mai mult decat oricare din ceilalti masoara totul in bani.

3. The Ugly

In rolul the Ugly: Bill Gates, co-fondator si (ex) CEO Microsoft: pentru ca a exploatat potentialul urias al software-ului pentru PC-uri, pentru ca ne-a dat primele IDE-uri performante, pentru ca ne-a invatat sa uram si sa piratam, pentru ca ne-a aratat valoarea freeware-ului si a open source-ului si nu in ultimul rand pentru ca trebuia sa joace cineva acest rol.

Sau daca doriti sa revedeti:

  

De mentionat de asemenea si co-fondatorii: Steve Wozniak (Apple), Bob Miner si Ed Oates (Oracle), Paul Allen (Microsoft), cu rol esential ca si contributie tehnica in primii ani ai companiilor, dar care s-au retras pe durata anilor ’90 (exceptia Wozniak – retras mult mai devreme).

Datorita lor jucam si noi azi in acest Western numit industria software, doar ca ei au avut sansa sa traga primele focuri si inca direct la tinta.

P.S. Nu vreau sa fiu rautacios, dar la editarea acestui post pozele lui Bill Gates mi-au creat cele mai mari probleme de aliniere, asemanatoare cu cele din Word, desi n-am folosit Word, ci un online editor de la WordPress. Sa fie doar o coincidenta? Voi ce ziceti?