Un articol interesant desrpe istoria si viitorul industriei IT din Romania de pe pagina de Facebook a lui Varujan Pambuccian:
În anii 80 lucram la Institutul pentru Tehnică de Calcul din București. Terminasem Facultatea de Matematică a Universității și cum pe vremea aia locurile de muncă ți le alegeai cu o marjă mică de libertate, singura mea șansă să rămân în București era să aleg la sesiunea de repartiții de la sfârșitul facultății Institutul. Nedorind să fiu membru PCR, nu puteam să mă înscriu la doctorat și nici să rămân să predau în facultate așa cum aș fi vrut. De aceea pasul cu lucratul full-time la facultate și cel cu doctoratul l-am făcut abia în anii 90. Dar profesorul Lazăr Dragoș îmi oferise seminarul de Magnetohidrodinamică, iar profesorul Ieronim Mihăilă cel de Astronomie generală. Dealtfel, primul seminar de Magnetohidrodinamică l-am ținut fiind student în anul 5. În anii aceia, înainte de a transforma facultățile în “sorbonici”, așa cum s-a întâmplat după Bologna, Facultatea de Matematică presupunea 4 ani de învățământ general plus un an de specializare.
Informatică am învățat în primii doi an în patru cursuri a două semestre fiecare. În general, atitudinea profesorilor de la matematică pură față de informatică era destul de conservatoare, informatica fiind mai degrabă un domeniu tolerat printre matematicieni. Mie însă mi-a plăcut și știam că este un lucru folositor. Dealtfel, primul program l-am scris în clasa a 8-a și era un program care genera hărți de observații pentru meteori. Am avut noroc cu un coleg de facultate al mamei care conducea un centru de calcul și mă lăsa să vin serile și să lucrez acolo pe un uriaș Felix C-256. La ITC am avut șansa să fiu repartizat într-un atelier de testare a sistemelor de operare și acolo am dat pentru prima dată de limbajele de asamblare. Am descoperit că îmi place să programez hardul, dar în același timp, ținându-mi orele la Facultate ca extern, am început să întrevăd utilitatea informaticii pentru munca mea din matematică. În acele zile am dat peste primul pachet grafic construit în România de un tip foarte inteligent care a plecat destul de repede din țară, Sorin Vlasiu. Am dezvoltat ideea lui și, în 1985 aveam primul meu produs, un sistem grafic care desena 2D și 3D pe orice dispozitiv și care avea un lucru rar în acea vreme: era multiwindowing, cu ferestre independente. L-am construit cu o mică echipă pe care mi-am ales-o și care avea privilegiul obținut neașteptat de ușor, de a avea un Independent 102F pe mână și a nu avea condică de prezență. Am dezvoltat în anii următori un sistem de calcul formal, al doilea din lume și ceva mai puternic decât Maxina (dezvoltat în Statele Unite) pentru că utiliza foarte mult tehnici de inteligență artificială pentru a aborda problema np-dificilă a integralei nedefinite. Acum dezvolt tehnologii pentru învățarea la distanță cu profesor uman și pentru IoT în agricultură. În toți anii care s-au succedat, am trecut prin toate limbajele de asamblare și programare majore și am programat pentru toate platformele hardware majore și toate sistemele de operare majore, de la mainframe-uri la telefoanele mobile, cu excepția Mac-ului. Ba am programat, de curiozitate, și dispozitive istorice și chiar și cele în care a programa însemna a cabla legând fizic circuite logice între ele. Adică am trăit din interiorul domeniului ăstuia întreaga lui evoluție și transformare în ultimii 42 de ani.
Atunci când am început să programez, în clasa a 8-a, a fi programator era ca și cum ai fi fost om de știință. Erau foarte puțini programatori și armate de operatori care făceau diferite activități auxiliare cum ar fi perforarea cartelelor. Programarea era un fel de meșteșug intelectual. După ce Bill Gates a avut ideea de a separa producerea softului de cea a hardului și după ce Steve Wozniak și Steve Jobs de la Apple a construit primele calculatoare personale comercializabile (kit-uri pentru entuziaști existau de oarece vreme în Statele Unite), programarea s-a democratizat și a trecut din laborator în fabrica de soft.
Fabrica necesită un alt tip de organizare și un alt tip de specializări. Laboratorul a devenit apanajul computer scientistului, care s-a rupt din programatorul care își dezvolta singur cadrul teoretic și algoritmii și care a început să programeze din ce în ce mai puțin. În fabrică a crescut rolul business analistului care a devenit interfața dintre cel care comanda un software și cei care îl fabricau. Tot din programator s-a rupt și la începuturi s-a numit chiar analist-programator, făcând încă de toate de la analiză și arhitectură la programarea efectivă. La sfârșitul anilor 80, fabrica s-a îmbogățit cu încă două roluri: cel de arhitect software și cel de inginer software, împingând programatorul din ce în ce mai mult într-o zonă pe care eu o numeam atunci zona compilatoarelor umane, care traducea inputul dat de arhitect în cod utilizabil de către mașină. Bine, nu direct, pentru că explozia de limbaje de programare din anii 80 și 90 îi punea la dispoziție programatorului instrumente mai productive decât scrierea în limbaje de asamblare. Dealtfel, utilizarea limbajelor de nivel înalt are o istorie mult mai îndelungată, limbajele Cobol, Fortran, Basic și C alături de limbajele specifice inteligenței artificiale fiind mult mai vechi.
Structurarea fabricii de soft ar fi continuat într-un ritm mult accelerat dacă nevoia de a dezvolta mult și repede dublată de ideea fixă că programatorul are nevoie de facultate nu ar fi dus la apariția rolurilor de developer și, mai târziu, de full-stack developer. Specializarea atât a arhitecților și inginerilor cât și a developerilor, ca urmare a dezvoltării informaticii și a trecerii comunicațiilor în zona digitală, a dus la apariția unor meserii atât în cercetare cât și în industrie din ce în ce mai diversificate cum ar fi cele din zona procesării și stocării datelor, a protocoalelor de comunicații, a securității informatice sau a inteligenței artificiale.
Sub presiunea diversificării rolurilor, programatorul a devenit din ce în ce mai mult un traducător. Traducând un proiect făcut de către arhitect în cod în interiorul unei echipe supravegheată de un manager de proiect și, eventual, cu întreaga echipă de analiști, arhitecți, programatori, testeri, specialiști în marketing, specialiști în vânzări și echipă de suport supravegheată de un manager de produs. Nevoia de forță mare de programare, dacă se poate și ieftină, a dus, ca în cazul multor industrii la lohn și outsourcing. Diferența dintre ele stă în faptul că pentru lohn e nevoie doar de o echipă de programatori și de un manager al lor iar în outsourcing echipa este mai complexă incluzând manageri de proiect, arhitecți, ingineri, testeri și, uneori, analiști. Noi suntem în stadiul de outsourcing în condițiile în care în anii 80 eram în stadiul de fabrică de soft completă. Pentru că în anii 90 am pierdut piețele. Le-am pierdut pentru că nu avem piață internă și nu avem oameni de marketing și vânzări pe piețele majore ale lumii. Cu mici excepții notabile, dar care reprezintă un procent mic, fabrica de soft completă a dispărut din România. Azi 70% din industria de software românească este industrie pură de outsourcing, orientată strict spre export, iar peste 90% din cercetarea tehnologică în domeniu este în același stadiu. Acolo, în cercetare, rolurile sunt altele, dar nu despre cercetare vreau să vorbesc acum.
În următorii 10 ani, cererea de programatori umani va crește iar rolul de muncitor în fabrica de soft al programatorului pur se va accentua. Indiferent dacă fabrica este localizată sau, ca în cazul oursourcing-ului este parte a unei fabrici distribuite. Va crește mult rolul inginerului, arhitectului, analistului și al testerului, roluri care vor supraviețui în noua fabrică de soft care va urma și care începe să se cristalizeze de pe acum. Dar, sub presiunea nevoii de soft din ce în ce mai ieftin și cât mai repede făcut, locul programatorului va fi luat relativ repede de programe care generează soft pe baza unui proiect realizat de către arhitect. Am lucrat acum câțiva ani cu Enterprise Arhitect. Este un soft destul de greoi și neprietenos, dar îți faci bine treaba cu el și reduce drastic numărul de programatori necesari pentru un proiect mare, pentru că generează documentație și cod în principalele limbaje de programare și pentru principalele medii de programare. Au apărut și instrumente open source de acest fel cum ar fi Software Ideas Modeler. Deocamdată sunt instrumente pentru arhitecți. Dar trecerea unor asemenea instrumente de la un accent pus pe modelare și simulare la un accent pus pe programare este doar o chestiune de timp. Fenomenul de automatizare a programării se petrece deja azi în zona construcției de site-uri web unde designerul poate genera un site fără a mai apela la programatori utilizând instrumente software la alegere, dintr-o gamă foarte variată. SiteBuilder este doar un exemplu ales la întâmplare dintr-o junglă de asemenea instrumente.
Povestea aceasta îmi amintește cea a operatorilor de telegrafie. Și ei traduceau, lucru mult mai simplu decât programarea pură, din alfabetul învățat la școală în cod Morse. La mijlocul secolului al XIX-lea era o penurie uriașă de operatori de telegrafie. În Statele Unite salariile creșteau rapid iar numărul de școli de operatori creștea și el pe măsură. După care, tehnologia a avansat, a apărut telefonul și faxul și cererea de operatori a scăzut brusc, păstrându-se în limite modeste până la mijlocul secolului XX în special în marină. După 100 de ani, meseria aceasta care părea la mijlocul secolului al XIX-lea de mare viitor, a translatat într-o nișă de hobby. La fel s-a întâmplat cu meseria de low level programminer, cea cu care mi-am început drumul în ITC, care a fost repede redusă la nișă de limbajele de nivel înalt. La fel s-a întâmplat cu meseria de operator de calculator. Îmi amintesc de sălile enorme pline de perforatoare de cartele în care nu puteai intra neautorizat și nici nu vroiai să intri din cauza zgomotului de acolo.Și vă reamintesc că limbajul Fortran a apărut în 1957, adică în anul în care România devenea a șasea națiune care proiecta și construia un calculator electronic și cu doi ani înainte de a mă naște eu. În acele vremuri, programatorul era om de știință.
Specializările în IT se schimbă și evoluează repede. Iar cele din zona de pură execuție, dispar repede. Sunt sigur că meseriile de analist, arhitect și inginer software vor avea parte de viață lungă. Oarecum, chiar dacă mult automatizată, și cea de tester, pentru că ține de user experience. Va crește în importanță cea de designer de interfețe. Dar cea de programator se va reduce drastic. Din ea, se vor desprinde meserii noi cum ar fi cea de programator de ADN sau cea de programator de roboți industriali, sau cea de programator pentru inteligență artificială, până când și aici va apărea software care va automatiza programarea pură.
Supărarea pe facultățile care nu insistă pe limbaje de programare este greșită. Facultățile trebuie să pregătească oameni capabili să înțeleagă procesele din lumea reală și să le translateze în proiecte viabile și cu valoare economică. Dacă nu fac asta bine, e un motiv de supărare, dar altfel nu. Sigur, într-o industrie de outsourcing, nevoia de programatori puri crește și pe nimeni nu îl interesează ce se va întâmpla cu oamenii ăștia peste 15-20 de ani. Eu scriu aceste rânduri pentru că mă interesează. S-ar putea ca peste 20 de ani să nu mai fiu deloc. Dar mă interesează, și chiar dacă unui tânăr programator i se pare că ceea ce scriu aici este aberant, mă interesează ca peste 15-20 de ani să știu că el își va găsi de lucru într-o meserie apropiată celei pe care o practică acum, fie în propria sa companie, fie ca salariat cu un salariu cel puțin la fel de bun într-o companie de bioinformatică sau robotică sau inteligență artificială sau fabricație aditivă. Sau într-una de IT ca analist sau arhitect sau inginer software sau tester.
Nu am nimic cu industria de outsourcing, așa cum nu am avut nimic cu cea de lohn din anii 90. Ele au salvat forța demuncă dintr-o industrie care se prăbușise și au menținut interesul pentru facultățile de profil. Adică au conservat școala și forța de muncă și trebuie să le fim recunoscători antreprenorilor care au făcut asta. Dar trebuie să evoluăm! Și îmi pun mari speranțe în industria de outsourcing că va produce această evoluție și îmi pun mari speranțe în tinerii programatori că vor produce și vor fi parte a acestui proces.
Nu scriu aceste rânduri pentru a demoraliza pe nimeni și nici pentru a prevesti nu știu ce apocalipsă a programării. Pentru că programarea nu va dispărea ci se va transforma. Le scriu pentru a atrage atenția că lumea în care trăim este o lume în care trebuie să înveți în continuu, că este o lume în care trebuie să fii cu ochii pe tot ce se dezvoltă în domeniul tău și în domenii apropiate. Urmează câteva valuri majore care merită urmate: în domeniul economiei de acces, în domeniul agriculturii, educației, al sănătății sau al producției robotice, în domeniul analizei datelor mari, al metricilor sociale și al cloudului, în domeniul Internet of Things și al aplicațiilor sale în tot ce mișcă. Se ridică un nou front de lucru imens. Doar să fim pregăți pentru el. Și pentru asta, școala de toate felurile este esențială. Nu vă lăsați pradă rutinei și salariului bun de azi. Mâne rutina se va subția mult. Folosiți-vă timpul pentru a învăța în continuu. Nu așteptați ca statul să facă ceva spectaculos. Statul, ca entitate, va trece și el printr-un proces major de schimbare în deceniile care vin. Și orcum piața majoră este deja în zona de masă. Căutați oameni capabili să facă marketing și vânzări în piețele adevărate. Nu vă lăsați înghițiți de biroul la care stați acum în fața unui calculator. Creați-vă comunități, învățați să lucrați împreună și să reușiți împreună. Pentru că de când există pe lumea asta, omul a reușit numai așa: învățând, cercetând și colaborând cu alți oameni.
sursa: https://www.facebook.com/varujan.pambuccian/posts/609260295913638 via Inovat in Romania blog
Programat in Romania 
Comentarii recente